Academia Română – Filiala Iaşi este o instituţie de interes public şi de importanţă strategică la nivel naţional, având patru obiective fundamentale: academic, științific, formator și comunitar.
Obiectivul Academic
Filiala Iași a Academiei Române își asumă valorile științifice ca fiind instrumente de valorificare a identității naționale, a patrimoniului material și imaterial, a legăturii dintre cercetarea științifică fundamentală și cercetarea științifică aplicată și a discursului umanist, în contextul provocărilor societăţii contemporane. Din acest punct de vedere, Filiala Iași a Academiei Române contribuie la monitorizarea, studierea şi normarea limbii române și la formularea identității culturale românești în context european, prin programele sale fundamentale din domeniul filologiei, istoriei și arheologiei, cu ajutorul unor importante resurse de patrimoniu național, valorificate prin cercetări în cele mai variate domenii (științele socio-umane, informatică teoretică și aplicată, oenologie, chimie, biochimie, matematică, geografie).
Obiectivul Științific
Filiala Iași a Academiei Române reprezintă cel mai important pol de cercetare și inovare în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, statutul său fiind asigurat de următoarele politici interne, asumate la nivelul cercetării științifice: liberalismul total în activitățile de cercetare, prilejuindu-se, astfel, demersuri științifice cu grad ridicat de inovare, modelare gnoseologică și previziune epistemică; caracterul profund interdisciplinar al cercetărilor pe care le desfășoară și le încurajează; corelarea programelor fundamentale cu proiectele de cercetare aplicată; corelarea strategiilor de cercetare cu orizontul strategic de dezvoltare regională, națională și europeană.
Obiectivul Formator
Atât pe linie statutară, cât și prin strategiile de implementare a proiectelor sale, Filiala Iași a Academiei Române își asumă rolul de formator la cel mai ridicat nivel al transmiterii și dezvoltării cunoașterii. Acest statut formator, în regiunea din care face parte, se realizează prin: organizarea de manifestări științifice publice, la cel mai înalt nivel, în cadrul cărora au loc dezbateri și se asigură transmiterea rezultatelor cercetării științifice către publicul larg și ceilalți actori ai dezvoltării regionale; numărul mare de beneficiari direcți ai formării, în cadrul proiectelor europene de dezvoltare a resursei umane; organizarea unor acțiuni de formare neconvențională precum Ziua Porților Deschise sau Academia Altfel.
Obiectivul Comunitar
Filiala Iași a Academiei Române reprezintă un important actor în dezvoltarea regională prin: atragerea de fonduri europene; implementarea de proiecte cu un impact important în societatea din care face parte; promovarea principiilor europene ale cercetării; implicarea activă în formularea politicilor și a strategiilor regionale. Totodată, prin prestigiul pe care și l-a reafirmat de nenumărate ori, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, Filiala Iaşi a Academiei Române este cel mai eficient partener și mediator în relația cu ceilalți actori ai dezvoltării regionale.
În activitățile pe care le desfășoară, Filiala Iaşi a Academiei Române este liberă de orice determinism politic sau economic, supunându-se doar propriilor linii strategice academice, științifice, comunitare, în conformitate cu Statutul Academiei Române.